29/11/2023   LASA UN COMENTARIU  
Penalizarea Greșelii: Cum îți poate influența productivitatea echipei

Într-un mediu de afaceri din ce în ce mai competitiv, penalizarea greșelii a devenit un subiect din ce în ce mai relevant.

Pe de o parte, există argumente care susțin penalizarea greșelii, pentru a corecta comportamente nepotrivite și pentru a evita scăderea performanței generale a echipei.

Pe de altă parte, există argumente care o combat, deoarece penalizarea greșelii scade motivarea echipei.

Însă, care este realitatea? Această diferență de viziune apare tocmai datorită lipsei de claritate, întrucât „a greși” nu este totuna cu „a persista în greșeală”.

 

(pentru cea mai bună experiență video pe telefon, îți recomand să rotești dispozitivul pe orizontală și să activezi modul Ecran complet full-screen )


Cum îți poate influența penalizarea greșelii productivitatea echipei?

Când penalizezi greșeala, de fapt, ce se întâmplă: blochezi exact acele inițiative ale angajaților ce conduc la dezvoltare, la inovație.

Și atunci automat, scade și productivitatea echipei, ceea ce nu este de dorit.

Hai să gândim obiectiv: însuși procesul de evoluție implică să faci greșeli din care să înveți pentru a deveni mai bun.

Grav nu este să greșești și apoi să corectezi. Grav este să persisti în greșeală, întrucât a persista în greșeală este o dovadă de rea intenție care aduce prejudicii companiei în mod constant.

Dacă angajatul persistă în greșeală, el face asta întrucât compania este mult prea permisivă în respectarea standardelor de performanță.

Practic, compania nu are fixate nici KPI-uri, nici avertismente, deci nu există consecințe dacă angajații fac greșeli sau sunt rău intenționați.

 

Iată câteva exemple de rea intenție, pe care le-am întâlnit frecvent în companii:

  • încurajarea altor colegi să se implice la nivel scăzut;
  • dezinteres pentru dezvoltare în cadrul companiei;
  • critici aduse altor colegi;
  • defăimarea noilor colegi;
  • folosirea cu rea intenție a resurselor companiei.

 

În continuare am să punctez care sunt efectele benefice pentru companie, când penalizezi intențiile rele:

  1. Vei reuși să menții la nivel scăzut bârfa și conflictele din echipă.
  2. Vei evita folosirea la nivel de indiferență a resurselor pe care compania le pune la dispoziția angajaților.
  3. Vei diminua concurența neloială și alte favoritisme care apar în mod obișnuit în cadrul echipelor.

 

Prin urmare, penalizarea intențiilor rele aduce beneficii importante pentru companie iar cele menționate de mai sus, reprezintă doar o parte dintre ele.

În plus, într-un mediu de afaceri competitiv, penalizarea intențiilor rele nu este doar o opțiune, ci o necesitate.

De aceea, dacă ești antreprenor, creează împreună cu managerii de departamente o listă cu intențiile rele care se manifestă în mod predominant.

Apoi, pentru cele mai nocive, stabiliți ce penalizări aplicați, astfel încât să descurajați exact acele comportamente și acțiuni care aduc prejudicii atât pentru echipă, cât și pentru afacere.

 

 

 

Despre autor:

Sunt Gabriel Radu, Fondator PS și Executive Coach, certificat din anul 2011. În tot acest timp, am susținut antreprenori și top manageri din peste 20 de industrii în sistematizarea afacerii și creșterea productivității echipei. În acest sens, am creat și implementat un Sistem de Management & Leadership bazat pe instrumente performante și procese validate în peste 15.000 de ore de Executive coaching.

 


 

Ești antreprenor sau top manager și ai o întrebare specifică sau te confrunți cu provocări în echipa sau afacerea ta?

Programează o sesiune online și hai să identificăm împreună soluții personalizate prin care să depășești cu succes provocările și să-ți atingi obiectivele de business.

👉️ Click aici și află mai multe despre sesiune