21/11/2023   LASA UN COMENTARIU  
Plan de inducţie şi integrare profesională model

Un „Plan de inducţie şi integrare profesională model”, te va ajuta să micșorezi perioada de integrare a noilor angajați și să crești semnificativ productivitatea.

Nu încerca să recurgi la alte metode ieftine, cum ar fi să-i pui în brațe teancuri de materiale, prezentări, proceduri, detalii tehnice și multe alte resurse informative. Apoi, să te aștepți ca rezultatele să fie extraordinare! Această abordare poate genera confuzie și frustrare pentru noul angajat.

 

Cum încurajezi noii angajați să devină implicați și productivi și ce trebuie să conțină un plan de inducţie şi integrare profesională?

 

(pentru cea mai bună experiență video pe telefon, îți recomand să rotești dispozitivul pe orizontală și să activezi modul Ecran complet full-screen )


Ce trebuie să conțină un plan de inducţie şi integrare profesională:

 

  1. Motivul sau motivele pentru care noul angajat este hotărât să se implice.

Dacă îl ajuți să-și clarifice motivele, asta îi va crește mult nivelul de implicare. De această dată, tot ceea ce face devine mult mai personal și își dorește această evoluție pentru el.

 

  1. Mentorul sau mentorii din Echipa de Inducție.

Dacă nu ai desemnați mentorii, atunci noul angajat va încerca să învețe întrebând în stânga și în dreapta. Personal, îți recomand să ai desemnați mai mulți mentori. Nu suprasolicita un singur mentor, întrucât îi va scădea productivitatea și este posibil să aibă pretenții financiare suplimentare.

 

  1. Perioada de formare cu fiecare mentor în parte.

Mentorul trebuie să știe clar cât timp trebuie să îl mentoreze pe noul angajat, astfel încât să-și poată organiza cât mai eficient programul.

 

  1. Responsabilitățile fiecărui mentor.

Fiecare mentor are responsabilitatea de a ajuta noul angajat să învețe 3-5 lucruri esențiale pentru a-și îndeplini cu succes rolul pe care l-a primit în companie.

 

  1. Responsabilitățile noului angajat.

Angajatul are responsabilitatea de a învăța informațiile transmise de către mentori și de a le transpune în practică.

 

  1. Feedback-ul mentorului.

Mentorul trebuie să ofere Departamentului de HR un raport de feedback despre noul angajat. Acest raport are o structură predefinită, în care mentorul evaluează pe o scală de la 1 la 10 fiecare responsabilitate a noului angajat.

 

  1. Feedback-ul noului angajat.

Faputl că este nou în firmă, nu înseamnă că nu are nimic de spus. Și noul angajat va completa un raport de feedback despre fiecare mentor în parte. Compania trebuie să facă o evaluare clară privind experiența pe care noul angajat o are cu fiecare mentor în parte. Aici scopul este de a identifica dacă mentorul a oferit sprijin noului angajat.

 

  1. Concluziile Departamentului de HR.

Departamentul de HR va lua decizii bazate pe feedback-ul fiecărui mentor din echipa de inducție, însă va ține cont și de feedback-ul angajatului.

De exemplu, dacă feedback-ul este pozitiv, atunci procesul de inducție va continua. Însă, dacă feedback-ul este negativ, departamentul de HR va lua măsuri pentru a îmbunătăți situația.

 

În funcție de context, pot fi luate următoarele măsuri:

  • Angajatul primește un timp de inducție mai mare cu mentorul la care a obținut cele mai mici rezultate;
  • Procesul de inducție poate fi oprit dacă angajatul primește feedback negativ din partea mai multor mentori;
  • Mentorul primește sprijin dacă feedback-ul din partea angajatului este negativ, astfel încât să înțeleagă ce trebuie să îmbunătățească;
  • Mentorul este scos din echipa de mentorat dacă există o supraîncărcare ce îi afectează productivitatea, și altele.

 

Acest „Plan de inducţie şi integrare profesională model” în 8 etape, l-am creat și implementat în companii de diverse dimensiuni și funcționează extraordinar de bine.

În concluzie, îți recomand să folosești această structură dacă vrei să micșorezi perioada de inducție a noilor angajați și totodată să crești în mod semnificativ productivitatea acestora.

 

 

 

Despre autor:

Sunt Gabriel Radu, Fondator PS și Executive Coach, certificat din anul 2011. În tot acest timp, am susținut antreprenori și top manageri din peste 20 de industrii în sistematizarea afacerii și creșterea productivității echipei. În acest sens, am creat și implementat un Sistem de Management & Leadership bazat pe instrumente performante și procese validate în peste 15.000 de ore de Executive coaching.

 


 

Ești antreprenor sau top manager și ai o întrebare specifică sau te confrunți cu provocări în echipa sau afacerea ta?

Programează o sesiune online și hai să identificăm împreună soluții personalizate prin care să depășești cu succes provocările și să-ți atingi obiectivele de business.

👉️ Click aici și află mai multe despre sesiune