21/11/2023   LASA UN COMENTARIU  
Cum influențează performanța liderilor lipsa unui plan de carieră

Un plan de carieră este un instrument valoros, care stimulează performanța individuală şi dezvoltarea profesională a angajaților.

Liderii buni sunt esențiali pentru succesul unei afaceri.

Aceștia sunt cei care inspiră și motivează angajații, îi ajută să-și atingă obiectivele și contribuie la dezvoltarea companiei.

Cu toate acestea, chiar și cei mai buni lideri se pot transforma în mediocri dacă compania nu susține evoluția angajaților prin Planuri de carieră.

 

(pentru cea mai bună experiență video pe telefon, îți recomand să rotești dispozitivul pe orizontală și să activezi modul Ecran complet full-screen )


Cum influențează performanța liderilor lipsa unui plan de carieră

 

Atunci când există un Plan de Carieră, angajații știu cu exactitate:

  • care sunt nivelurile de evoluție în firmă;
  • care sunt cerințele pe fiecare nivel;
  • cum le este măsurată performanța;
  • care sunt beneficiile.

 

Să analizăm situația la rece și într-un mod cât se poate de matur!

Lipsa unui plan de carieră, prin care angajații să poată evolua în mod transparent și doar în baza rezultatelor, poziționează liderii în stare de dificultate în conducerea echipei.

De ce? Întrucât liderii trebuie să compenseze lipsa planurilor de carieră prin tot felul de soluții temporare, astfel încât să poată menține oamenii implicați și să livreze rezultate.

 

Însă, chiar dacă liderii încearcă:

  • să facă din când în când propuneri de creșteri salariale;
  • să se conecteze mai bine cu echipa;
  • să-și susțină oamenii mai mult;

 

Toate acestea nu sunt decât niște încercări eșuate, care în cel mai fericit caz, funcționează doar pe termen scurt.

Nu te îmbăta cu apă rece.

Nu căuta să compensezi deficiențele majore ale companiei cu măsuri care nu sunt sustenabile!

Cu acțiuni superficiale, nu faci nimic altceva decât să ascunzi problemele.

Iar acestea vor continua să existe și să se agraveze.

Dacă vrei ca liderii să conducă eficient, nu le face misiunea imposibilă.

Construiește în firmă planuri de carieră și abia după, poți avea pretenția ca liderii să obțină rezultate remarcabile cu echipa.

 

 

 

Despre autor:

Sunt Gabriel Radu, Fondator PS și Executive Coach, certificat din anul 2011. În tot acest timp, am susținut antreprenori și top manageri din peste 20 de industrii în sistematizarea afacerii și creșterea productivității echipei. În acest sens, am creat și implementat un Sistem de Management & Leadership bazat pe instrumente performante și procese validate în peste 15.000 de ore de Executive coaching.

 


 

Ești antreprenor sau top manager și ai o întrebare specifică sau te confrunți cu provocări în echipa sau afacerea ta?

Programează o sesiune online și hai să identificăm împreună soluții personalizate prin care să depășești cu succes provocările și să-ți atingi obiectivele de business.

👉️ Click aici și află mai multe despre sesiune