05/10/2023  

Cum crești retenția angajaților din Generația Millennials?

Generația Millennials (născuți între 1981-1996) reprezintă o forță de muncă semnificativă în prezent.

Însă, pentru a-i menține în companie, este necesar să implementezi un Sistem eficient de Management & Leadership.

Totodată, este important să știi că Generația Millennials nu poate fi conectată la companie fără o formă de leadership actualizată.

Dar, să clarificăm lucrurile!

Nu generația care vine și mentalitatea acesteia trebuie să se adapteze companiei, ci invers!

Doar companiile care își adaptează leadership-ul vor rezista și se vor ridica într-o piață concurențială.

Majoritatea celor din Generația Millennials își manifestă interesul de a-și schimba jobul în mod frecvent, însă aceasta este o consecință și nu o cauză primară.

Ei sunt, de fapt, în căutarea condițiilor care să răspundă nevoilor pe care le au.

 

Iată câteva metode prin care poți să crești retenția angajaților din Generația Millennials:

 

1. Creează un mediu de lucru bazat pe respect și apreciere:

Promovând un mediu de lucru bazat pe respect și apreciere, poți obține mai multe beneficii:

  • Crești productivitatea angajaților, ceea ce poate duce la creșterea profitului în companie;
  • Crești rata de retenție și implicit economisești banii pe care ar fi trebuit să cheltui pentru a recruta și forma noi angajați care să-i înlocuiască pe cei care ar fi părăsit compania;
  • Îmbunătățești reputația firmei și crești șansele să atragi angajați talentați și clienți noi din piață.

 

2. Comunică deschis și sincer cu angajații:

Organizează ședințe regulate de feedback și sesiuni de comunicare cu angajații. Un exemplu concret ar fi organizarea unei ședințe lunare în care angajații pot discuta cu liderii despre idei, preocupări sau sugestii.

 

3. Oferă exemple de lideri care sunt modele de inspirație:

Poți aduce în organizație lideri care au avut succes și care pot inspira Generația Millennials. Acești lideri pot să ofere sesiuni de mentorat sau traininguri pentru angajații tăi.

 

4. Oferă-le angajaților acces la cursuri de formare relevante:

Prin intermediul acestor cursuri, îi poți ajuta să-și dezvolte abilitățile și cunoștințele necesare pentru a-și îndeplini responsabilitățile în mod eficient.

 

5. Oferă oportunități de avansare bazate pe performanțe:

Creează un sistem transparent de avansare în cadrul organizației, în care angajații pot avansa pe baza rezultatelor obținute și a contribuțiilor lor.

 

6. Asigură un echilibru între zona profesională și cea personală:

Promovează politici care permit angajaților să aibă un echilibru sănătos între muncă și zona personală. De exemplu, poți oferi zile de concediu suplimentare sau programe de lucru flexibile, lucru de acasă, etc.

 

7. Încurajează colaborarea și implicarea în luarea deciziilor:

Este important să încurajezi colaborarea și implicarea Generației Millennials în luarea deciziilor. Își doresc să se simtă ascultați și apreciați, iar acest lucru poate fi realizat printr-o cultură în care ideile lor contează.

 

8. Promovează inovația și creativitatea:

Încurajează angajații să vină cu idei noi și să găsească soluții creative la problemele organizaționale. Poți organiza sesiuni periodice de brainstorming sau competiții interne de inovație.

 

În concluzie, dacă vei ține cont de așteptările lor, vei putea crea o echipă care combină experiența generației anterioare, cu viteza de învățare și adaptarea rapidă la tehnologia actuală, care este specifică generației Millennials. Însă, ține cont că fiecare organizație are caracteristici distincte! Așadar, este esențial să ajustezi aceste strategii pentru a se potrivi cu cerințele și cultura specifică propriei companii.

 

 

 

Despre autor:

Sunt Gabriel Radu, Fondator PS și Executive Coach, certificat din anul 2011. În tot acest timp, am susținut antreprenori și top manageri din peste 20 de industrii în sistematizarea afacerii și creșterea productivității echipei. În acest sens, am creat și implementat un Sistem de Management & Leadership bazat pe instrumente performante și procese validate în peste 15.000 de ore de Executive coaching.

 


 

Ești antreprenor sau top manager și ai o întrebare specifică sau te confrunți cu provocări în echipa sau afacerea ta?

Programează o sesiune online și hai să identificăm împreună soluții personalizate prin care să depășești cu succes provocările și să-ți atingi obiectivele de business.

👉️ Click aici și află mai multe despre sesiune