22/09/2023  

(pentru cea mai bună experiență video pe telefon, îți recomand să rotești dispozitivul pe orizontală și să activezi modul Ecran complet full-screen )


Care sunt cele 5 principii de recrutare a resurselor umane de care să ții cont?

1. Angajează oameni mai buni decât tine, care prin cunoștiințele şi abilităţile pe care le au, te pot completa în activităţile zilnice.
Ştiu că tendinţa multora este să angajeze oameni mai slabi decât ei. Ideea este că, cel care va pica în această capcană, va limita evoluţia sa ca lider, evoluţia echipei sale, rezultatele în firmă şi în final profitul. Dacă îți dorești să afli de unde să atragi candidații potriviți în firma ta, îți recomand să citești și articolul în care am prezentat – Surse de recrutare prin care să atragi candidați buni la interviu.

 

2. Angajează oameni din timp.
Dacă angajezi doar atunci când ai nevoie, va trebui să te mulţumeşti cu ceea ce găseşti în piață. Ţine cont că în momentul în care vei vrea să angajezi oamenii buni, este posibil ca aceştia deja să fie angajați în alte firme.

 

3. Nu angaja pentru ca apoi să concediezi.
Îţi recomand să fii foarte atent în procesul de angajare, să ai nişte proceduri clare prin care să minimizezi riscul de a angaja oameni nepotriviţi.

 

4. Analizează compatibilitatea candidatului raportată la cultura organizatioanala.
În condiţiile în care candidatul nu rezonează cu valorile şi principiile culturii organizatioanale din firma ta, îţi recomand să nu îl angajezi. De ce? Întrucât acesta nu se va implica cu adevărat în activităţile zilnice şi sunt şanse destul de mari să plece din firmă, imediat ce va găsi o ofertă de angajare mai avantajoasă.

 

5. Dezvoltă-ţi un sistem eficient de recrutare şi selecţie.

Pentru aceasta:

  • foloseşte instrumente eficiente de filtrare a candidaţilor;
  • analizează candidatul atât pe zona de expertiză pe care urmează să lucreze, cât şi pe zona de dezvoltare personală (ambele zone sunt foarte importante).
  • realizează anunţuri atractive.

 

În concluzie, ține cont de aceste 5 principii de recrutare dacă îți dorești o echipă performantă și implicată. O echipă care să te susțină cu adevărat în atingerea obiectivelor de business.

 

 

 

Despre autor:

Sunt Gabriel Radu, Fondator PS și Executive Coach, certificat din anul 2011. În tot acest timp, am susținut antreprenori și top manageri din peste 20 de industrii în sistematizarea afacerii și creșterea productivității echipei. În acest sens, am creat și implementat un Sistem de Management & Leadership bazat pe instrumente performante și procese validate în peste 15.000 de ore de Executive coaching.

 


 

Ești antreprenor sau top manager și ai o întrebare specifică sau te confrunți cu provocări în echipa sau afacerea ta?

Programează o sesiune online și hai să identificăm împreună soluții personalizate prin care să depășești cu succes provocările și să-ți atingi obiectivele de business.

👉️ Click aici și află mai multe despre sesiune