Abaterea disciplinară: Când și cum aplici sancțiuni angajaților
(pentru cea mai bună experiență video pe telefon, îți recomand să rotești dispozitivul pe orizontală și să activezi modul Ecran complet )
Când și cum aplici sancțiuni angajaților pentru abaterea disciplinară?
Abaterea disciplinară în contextul Codului Muncii din România, se referă la acțiunile sau comportamentele angajatului care încalcă regulile și normele stabilite de angajator în cadrul locului de muncă. Astfel de abateri pot atrage sancțiuni disciplinare.
Dacă angajatul își îndeplinește doar jumătate din responsabilități, și nici alea cum trebuie, însă tu îl plătești 100%, atunci unde este greșeala:
- Este la el, căci a reușit să coboare cu mult standardul stabilit de companie, iar acest lucru îi funcționează?
- Este la tine ca Antreprenor, că îl plătești 100% deși productivitatea lui nu este nici jumătate din cât ar trebui?
Sancțiunile se aplică dacă angajatul nu-și îndeplinește responsabilitățile jobului pentru care compania îi plătește un pachet salarial, ce a fost agreat de ambele părți.
Prin urmare, angajatul când a intrat pe postul actual, înțelegerea nu a fost de tipul: tu ca angajat poți să ai o productivitate de 50% iar noi ca și companie, îți vom plăti 100% pachetul salarial, și vom face asta în fiecare lună.
Reține că, un angajat nu poate fi sancționat disciplinar pentru neîndeplinirea unei atribuții care lipsește din fișa postului.
Așadar mai întâi asigură-te că:
- Fișa postului este întocmită cu atenție, astfel încât să cuprindă toate atribuțiile și responsabilitățile postului respectiv;
- Fișa postului este clară și concisă, astfel încât să fie ușor de înțeles de către angajat;
- Fișa postului este pusă la dispoziția angajatului la momentul semnării contractului individual de muncă.
În acest fel, vei evita situațiile în care un angajat este sancționat pentru o abatere disciplinara care nu este prevăzută în fișa postului.
Ce consecințe apar dacă nu aplici sancțiuni pentru nerespectarea responsabilităților?
Dacă nu apelezi la abaterea disciplinară si nu aplici sancțiuni pentru nerespectarea responsabilităților, ceea ce faci ca antreprenor este că încurajezi mediocritatea în firmă, iar asta generează mai multe consecințe:
Prima consecință: Întreaga echipă va lăsa garda jos. Practic, vei ajunge ca în loc de 10 oameni performanți cu productivitate ridicată, să ai nevoie poate de 14 oameni cu productivitate medie.
A doua consecință: Îți pierzi oamenii buni. Când echipa va lăsa garda jos, angajații buni și focalizați pe rezultate și evoluție, nu își vor mai găsi locul în firmă. Și atunci o parte dintre ei vor pleca, cel mai probabil la concurență.
A treia consecință: Va scădea semnificativ profitul companiei.
De exemplu, dacă o parte din membrii echipei obișnuiesc să nu respecte standardele de calitate, asta generează consecințe, precum:
- Returnarea produselor de către clienți;
- Costuri de reparație sau înlocuire;
- Și chiar… pierderea clienților;
Toate aceste consecințe conduc la scăderea profitului companiei.
De exemplu, dacă echipa depășește termenul de finalizare a proiectului cu încă 25% din timpul estimat inițial, și în plus, mai apar și greșeli de execuție, asta în mod sigur îți influențează profitul.
Dacă vrei să stimulezi incompetența, să știi că o poți face, însă vei ajunge să pui în mișcare un sistem care consumă cam tot ceea ce produce.
Și atunci, tu ca antreprenor devii de fapt, angajat în propria afacere, unde lupți din greu pentru a compensa lipsa de productivitate și incompetența angajaților tăi.
Așadar, stabilirea sancțiunilor este absolut necesară pentru a avea o echipă productivă.
Ce sancțiuni ai putea să aplici pentru abaterea disciplinară?
Sancțiunile pot varia în funcție de abaterea disciplinară, tocmai de aceea eu îți recomand 4 tipuri de sancțiuni, pe care să le aplici etapizat:
Etapa 1. Sancțiuni scrise pe email.
Fiecare angajat are dreptul la un anumit număr de sancțiuni scrise în fiecare lună.
După cum vezi, nu îți recomand să ceri perfecțiune angajaților, dar nici să încurajezi mediocritatea.
Majoritatea firmelor acordă 2-3 sancțiuni lunar, care se resetează la începutul lunii următoare.
Etapa 2. Sancțiuni la Compensații și Beneficii.
Când angajatul depășește de exemplu 3 sancțiuni scrise pe lună, începe să i se retragă o parte din beneficii.
Dacă are 4 sancțiuni, i se retrag și mai multe beneficii pe lună respectivă.
Aici poți merge până la maxim 4-5 sancțiuni.
Tu hotărăști cât de mult întinzi coarda cu sancțiunile.
Etapa 3. Involuție în Planul de Carieră.
Dacă în firma ta există planuri de carieră, retrogradarea poate fi folosită ca sancțiune atunci când angajații înregistrează performanțe scăzute sau comit greșeli grave.
De exemplu: Un agent de vânzări care nu-și îndeplinește targetele coboară în Planul de Carieră din Nivelul de Senior în Nivelul de Junior. Un contabil care face greșeli grave coboară din nivelul de Contabil Șef în Contabil Junior.
Etapa 4. Încetarea Contractului de Muncă.
Aici lucrurile sunt clare, nu are sens să intrăm în detalii.
În concluzie, atunci când este prezentă abaterea disciplinară, sancțiunile nu sunt opționale dacă vrei să-ți menții angajații implicați și productivi.
Ai doar două variante posibile ca să determini angajații să fie mai productivi:
Varianta 1. Încerci să-i determini să-și facă treaba, doar că această variantă este consumatoare de timp și energie și în plus, îți aduce pierderi financiare în fiecare lună.
Varianta 2. Lași sancțiunile să facă asta în locul tău, iar angajații își vor trata jobul mult mai responsabil și vor deveni mult mai productivi.
Despre autor:
Sunt Gabriel Radu, Fondator PS și Executive Coach, certificat din anul 2011. În tot acest timp, am susținut antreprenori și top manageri din peste 20 de industrii în sistematizarea afacerii și creșterea productivității echipei. În acest sens, am creat și implementat un Sistem de Management & Leadership bazat pe instrumente performante și procese validate în peste 15.000 de ore de Executive coaching.
Ești antreprenor sau top manager și ai o întrebare specifică sau te confrunți cu provocări în echipa sau afacerea ta?
Programează o sesiune online și hai să identificăm împreună soluții personalizate prin care să depășești cu succes provocările și să-ți atingi obiectivele de business.