Puterea gandului – schimba-ti viata folosindu-te de puterea gandului.

Se spune ca puterea gandului este cea mai mare forta din univers. Insa, din cauza lipsei de cunoastere, cei mai multi dintre noi nu stim cum sa ne directionam gandurile in mod corect. Conform statisticilor, intr-o zi ne trec prin minte cam 60.000 de ganduri. Studiile stiintifice au demonstrat ca modul in care gandim are efect atat asupra mintii cat si asupra corpului nostru.

Prin urmare, felul in care gandim in mod predominant ne poate imbolnavi sau dimpotriva, ne poate tine intr-o stare buna de sanatate fizica si mentala. Medicii confirma faptul ca pacientii care gandesc pozitiv se vindeca mai repede si mai usor. Multe din bolile cunoscute sunt de origine psihosomatica, adica sunt afectiuni medicale a caror radacina sunt la nivel psihic.


Ce trebuie sa stii despre puterea gandului?

Pentru inceput sa vedem ce este acela un gand. Din punct de vedere stiintific, gandul este un camp de energie emis de creierul uman. Altfel spus, gandul poate fi interpretat ca fiind cuvantul pe care il rostim, emotia pe care o simtim, sentimentul pe care il traim, actiunea pe care o facem.

Fiecare om este responsabil pentru modul sau de gandire si actiune. Si spun asta intrucat te poti gandi in majoritatea timpului la prosperitate, dezvoltand un plan de actiune in acest sens sau dimpotriva te poti gandi la saracie, lipsuri si neajunsuri.

Prin urmare esti principalul responsabil pentru ceea ce obtii in viata. Fraza: “Eu sunt responsabil pentru rezultatele mele”, ai putea sa o consideri motto-ul calatoriei prin viata. Nu poti arunca vina asupra altora, intrucat rezultatele tale depind de gandurile si actiunile tale. Nimeni nu te obliga sa gandesti negativ sau pozitiv, mare sau mic. Faci asta in mod deliberat.

Asadar, puterea gandului iti determina rezultatele pe care le obtii. Gandirea pozitiva dar la nivel mic nu te ajuta aproape deloc! Mai este important de specificat aici faptul ca nu gandul este cel care materializeaza ci energia pe care o aloci acelui gand.

Daca vrei sa faci cu adevarat o schimbare in viata ta, distanteaza-te de acei oamenii care te trag in jos! Si in masura in care este posibil schimba cat mai repede mediul in care iti petreci majoritatea timpului.

Daca ai urmarit videoul de mai sus este esential sa retii 3 lucruri:

  • Daca vrei cu adevarat o schimbare semificativa in viata ta este necesar sa te deconectezi si sa gandesti diferit de majoritatea oamenilor!
  • Lasa-i in urma pe cei care nu vor sa se dezvolte! Nu mentine relatii cu oameni care nu sunt implicati in procesul schimbarii.
  • Nu astepta conditiile prielnice pentru schimbare, intrucat conditiile prielnice nu vor veni niciodata. Insusi procesul schimbarii inseamna sa treci prin provocari si vremuri tulburi. Astfel, vei simti cu adevarat, puterea extraordinara a gandului.

In continuare, iti propun sa analizam modul in care se manifesta puterea gandului in viata ta:

  • Cand crezi ca poti, mintea ta va cauta suficient de multe motive care sa sustina afirmatia ta si atunci chiar crezi ca poti.
  • Cand crezi ca nu poti, mintea ta va cauta suficient de multe motive care sa sustina afirmatia ta si atunci chiar crezi ca nu poti.

Prin urmare, atunci cand spui: fie ca poti, fie ca nu poti, in ambele cazuri ai perfecta dreptate. De ce? Intrucat, in fiecare dintre cele doua situatii, mintea acceseaza acele ganduri care sa poata sustine afirmatia facuta. Prin urmare, puterea gandului tau construieste realitatea pe care mintea ta o considera ca fiind adevarata.

Iata un exemplu concret!

Gandeste-te la o relatie de cuplu pe care ai avut-o sau pe care o ai. In mod sigur, daca iei doua foi de hartie:

  • pe prima foaie poti scrie suficient de multe motive pentru care sa fii in relatia respectiva;
  • pe a doua foaie poti scrie suficient de multe motive pentru care sa nu fii in relatia respectiva.

Insa, in ambele cazuri ai perfecta dreptate. Asadar, puterea extraordinara a gandului este cea care creeaza realitatea mintii tale, iar realitatea mintii tale construieste realitatea vietii tale. Prin urmare, rezultatele tale depind intr-o masura uimitor de mare de gandurile tale. De fapt, puterea gandului tau sau mai bine zis emotia atasata acelui gand este cea care determina ceea ce obtii in viata.

Prin urmare, daca nu ai stabilit clar ce iti doresti, cei din jur iti vor da o directie. Astfel, rezultatele pe care le vei obtine vor fi la intamplare, fiind determinate de circumstante. Se spune ca ceea ce se afla in mintea ta se reflecta in viata ta sub forma de rezultate.

Asadar, prin puterea gandului poti face trecerea de la o viata de cosmar la o viata de calitate. Tine cont de faptul ca modul nostru de gandire este influentat de puterea subonstientului. Si ma refer aici atat la subconstientul propriu cat si la subconstientul colectiv.

Cuvintele pe care le rostesti sunt rezultatul modului nostru de gandire. In concluzie, corectarea gandirii o facem prin corectarea vorbirii.  In acest sens, iata ce iti recomand:

  • Monitorizeaza modul in care gandesti in majoritatea timpului;
  • Anuleaza pe cat posibil gandurile negative cu o incarcatura energetica mare;
  • Reformuleaza ceea ce spui, elimina negatia din vocabular;
  • Focuseaza-te pe ceea ce iti doresti.

Exercitiu puterea gandului: Cum este perceputa negatia de mintea noastra?

Scriam mai sus sa elimini negatia din vocabular. In continuare vei gasi un exercitiu care sa te ajute sa constientizezi modul in care mintea noastra percepe informatia primita. Vei observa ca mintea subconstienta nu cunoaste negatia. Orice spunem sau gandim negativ este procesat de mintea noastra fara negatie.

De exemplu: daca eu as spune nu vreau sa se intample asta, mintea subconstienta va elimina negatia si va percepe vreau sa se intample asta. Verifica aceasta afirmatie in exercitiul de mai jos:

  • Gandeste-te la casa in care locuiesti. Ce iti apare in minte? Imaginea casei in care locuiesti.
  • Gandeste-te la o masina rosie. Ce iti apare in minte? Imaginea unei masini de culoare rosie.
  • Vreau sa nu te gandesti la bani. Ce iti apare in minte? Imaginea banilor.
  • Vreau sa nu te gandesti la un elefant roz. Ce iti apare in minte? Imaginea unui elefant roz.

In concluzie, mintea ta vede in imagini ceea ce tu gandesti! Mai departe, realitatea mintii tale este cea care iti creeaza realitatea vietii tale. Nu este o intamplare ca atat de multi autori de renume mondial au scris carti despre puterea gandului si despre Legea Atractiei.

Iata doar cateva dintre cele mai cunoscute carti despre puterea gandului:

Sigur ca lista ar putea continua cu zeci de titluri si autori consacrati. Insa, important de inteles este ca toti acesti autori transmit in cartile lor acelasi mesaj. Puterea gandului tau iti creeaza viata pe care o ai! Puterea gandului tau este cheia catre marea schimbare!


Concluzie – Puterea gandului:

Pentru inceput, da-mi voie sa-ti adresez 3 intrebari:

  • Crezi ca poti obtine prosperitate gandindu-te in mod predominant la saracie?
  • Crezi ca vei fi multumit de viata ta, gandindu-te la ceea ce nu iti place?
  • Crezi ca vei obtine rezultate pozitive cu o gandire negativa?

Raspunsurile sunt destul de evidente…

Rezultatele pozitive pot fi obtinute doar printr-o gandire pozitiva. Puterea extraordinara a gandului pozitiv focalizat in directia a ceea ce vrei iti va aduce in plan fizic ceea ce iti doresti. Sa stii ca puterea mintii functioneaza identic si pentru pozitiv si pentru negativ.

Gandirea negativa este o boala care se agraveaza pe masura ce iti alimentezi mintea cu si mai mult negativ. Nu exista exceptii de la aceasta regula. Te afunzi din ce in ce mai adanc. Cu cat vei persista intr-o gandire negativa, manifestarile in plan emotional si fizic nu vor intarzia sa apara in viata ta. Nu poti persista intr-un mod de gandire negativ dar sa te astepti ca lucruri pozitive sa se intample in viata ta.

Asadar:

  • prin puterea gandului pozitiv iti vei crea o viata de calitate;
  • prin puterea gandului negativ iti vei crea o viata de cosmar.

Acum ca ai ajuns la sfarsitul acestui articol, vreau sa te felicit pentru interesul acordat!

✪ Daca iti doresti sa ne sustii si sa oferi valoare celor din jur, da un Share, acorda o nota articolului – (click pe Rating) si lasa in sectiunea de Comentarii, opinia ta cu privire la acest subiect!


Succesul tau este programabil!

Gabriel Radu


Alti vizitatori au citit si:

Ganduri negative? Afla cum poti prelua controlul vietii tale!

Gandul – Ce este si cum te influenteaza? Gandirea pozitiva se dezvolta!

Gandirea pozitiva si sanatatea: Cum transformi gandirea negativa in gandire pozitiva

Rating
Puterea gandului - schimba-ti viata folosindu-te de puterea gandului. Overall rating: 4.9 out of 5 based on 43 reviews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 comentarii la “Puterea gandului – schimba-ti viata folosindu-te de puterea gandului.”

  1. IBuna.Intr-adevar gândul are o putere imensă. Nu degeaba se spune „Ești ceea ce gândești „.Foarte interesant și frumos detaliat. Multumesc frumos pentru informații. O zi minunată vă doresc !

  2. m-am condus mereu dupa principiul Esti ceea ce gandesti..dar nu am gasit mereu puterea sa actionez. am avut o teama de schimbare radicala. Articolele dumneavoastra ma motiveaza Multumesc pentru claritate