Top 5 job-uri în voga pe piața românească

În societatea modernă, tinerilor absolvenți le este tot mai greu să facă o alegere corectă a profesiei de viitor. În timp ce unii sunt ghidați de propriile atuuri și talente, alegându-și un job care, pe lângă satisfacția materială, să le aducă și împlinire sufletească, alții merg pe calea alegerii unei meserii la modă.

Cu toate că nici un centru sociologic nu vă va da parametrii după care se apreciază joburile în vogă, totuși lista noastră se orientează pe 2 criterii – prestigiu și noutate. Prestigiu – salariul să fie mai mare decât salariul mediu net. Noutate – unele joburi din lista de mai jos, 3 ani în urmă nici nu existau, iar acum sunt foarte populare.

Iată top 5 al celor mai populare job-uri pe piața românească în 2017:

1. Managerul de marketing – specialistul care intervine cu soluții și idei, pentru obținerea unui profit maxim și satisfacerea cerințelor clientului. Aceștia ajută companiile să realizeze și să pună în aplicație diferite planuri de marketing cu scopul obținerii unui feedback pozitiv de la clienți. Dacă pe lângă o diplomă de licență, mai deții și experiență în marketing, dar și abilități precum creativitate, imaginație și gândire analitică, atunci acest job e pentru tine.

2. Expert SEO (Search Engine Optimization) – caută și analizează tendințe și modalități de promovare online, pentru descoperirea și implementarea strategiilor care vor ajuta la îmbunătățirea rezultatelor căutării pentru motoarele de căutare (Google, Bing, Yhoo, etc.). Prin diverse algoritme și utilizarea cuvintelor-cheie, experții SEO creează semnale și ajută motoarele de căutare în plasarea, indexarea și evaluarea site-urilor, oferindu-le astfel utilizatorilor cea mai bună experiență de navigare.

3. Translator – În zilele noastre nevoia de comunicare și schimbul continuu de informații ocupă un loc marcant. Un expert în comunicarea interlinguală și mediator de informații este la mare căutare. Pe lângă limba străină pe care o posedă, un traducător profesionist trebuie să mai posede și abilități lingvistice remarcabile, precum și să cunoască cultura și modul de gândire al poporului, limba căruia o vorbește. Un lingvist acreditat de Ministerul Justiției, devine traducător autorizat, având dreptul de a efectua traduceri notariale și autorizate, precum și alte tipuri de documente care necesită, ulterior, legalizarea de către un notar public. La fel de căutați sunt și traducătorii specializați într-un domeniu precum IT, economie, medicină, etc. Ai nevoie doar de cunoștințe bune într-o limbă străină și în domeniul pe care dorești să te profilezi.

4. Avocat – Nu este doar o meserie – este o profesie nobilă. Din cele mai vechi timpuri, avocatul, deține rolul de a aduce dreptate și echitate în situații – problemă a societății civile. Pe lângă calitățile profesionale, un avocat bun mai trebuie să fie și o persona onestă, cu un comportament responsabil, un bun psiholog, orator, devotat muncii sale și celor din jur. Studiile superioare în domeniul Dreptului, stagiile realizate alături de experți în domeniu te vor orienta spre u viitor prosper, atât profesional, cât și material.

5. HR Manager – Așa cum monitorizarea resurselor umane este un proces complex, companiile mari angajează un Manager de Resurse Umane. În funcțiile acestuia nu intră doar angajarea, instruirea și recrutarea cadrelor profesionale, dar și motivarea acestora cu bonusuri și premii. Pentru a obține acest job este oportun un master în domeniul managementului resurselor umane, dar și abilități de comunicare și sociabillitate.

Cu siguranță, aceste idei ar putea deveni cariera ta de vis. În ciuda tuturor top-urilor, la modă va rămâne întotdeauna să mergi la lucru din placere, cu inima împăcată, dar dacă aceasta te răsplătește și cu un salariu bunicel, atunci ești un mare norocos!

Rating-ul tau
Top 5 job-uri în voga pe piața românească Overall rating: ★★★★★ 5 based on 1 reviews
5 1